Cum alegi adidașii potriviți pentru copilul tău? Cum măsori corect piciorul?

Îl strânge? Îi cade din picior? Îţi spune adevărul? Ţi s-a întâmplat şi ţie să cumperi o pereche nouă de adidaşi pentru cel mic, iar 2 - 3 zile mai târziu să îţi spună că îl doare piciorul sau că nu mai vrea să-i poarte? Dacă da, atunci ştii că nu e tocmai uşor să alegi încălţămintea pentru copii. Copilul îţi cere adidaşi cu luminiţe, cu personajele preferate, în culorile favorite, dar tu ştii că are nevoie de încălţăminte confortabilă, rezistentă, care să-i îmbrace natural piciorul. Adevărul este ca picioarelor copiilor cresc în salturi, oasele lor sunt încă moi ca nişte cartilaje, iar ei nu ştiu să-ţi spună exact dacă şi unde îi strânge. Iar dacă vrei să faci comandă online pentru sneakers de copii, atunci lucrurile par şi mai complicate dintr-o dată. 

Trebuie să ştii din capul locului că pantofii sport sunt fundaţia pe care se construiește postura copilului tău. Următoarele sfaturi o să te ajute să nu mai arunci banii pe fereastră pe adidaşi pe care îi cumperi şi nu-i poartă sau îi poartă, însă îi afectează laba piciorului, postura, mersul. 

Există o practică printre părinţi de a cumpăra încălţăminte cu un număr mai mare "ca să ţină mai mult timp". De asemenea, primesc bucuroşi orice încălţăminte rămasă de la fraţii sau verii mai mari. Deşi acestea pot părea decizii economice logice, medicii ortopezi avertizează că sunt greşeli mari care pot strica mersul unui copil. 

Copilul tău aleargă, sare pe borduri, schimbă direcţia brusc şi transpiră de două ori mai mult decât tine. La finalul zilei, picioarele lui au încasat mai multe şocuri decât poate suporta spatele tău o oră. Pentru copii, adidaşii sunt echipamente de protecţie în aventura creşterii şi dezvoltării. Dacă vrei să eviţi bătăturile, mersul deformat, faimoasele crize de plâns din magazin, următoarele sfaturi te pot ajuta. 
baiat cu placa si adidasi

Cel mai important: măsoară corect piciorul copilului

Picioarele copiilor nu cresc doar în lungime, ci şi în volum, adică pe lăţime şi în înălţime. Este bine ca măsurarea să se facă seara sau după amiaza, pentru că după o zi întreagă de mers şi alergat, piciorul se lăţeşte. Acest lucru este important mai ales dacă vrei să comanzi adidaşi online pentru copii. Când măsori, copilul trebuie să stea în picioare, fără şosete sau cu şosete subţiri. Dacă stă pe scaun, greutatea sa nu va apăsa pe talpă, iar măsurătoarea va fi mai mică decât în realitate. 

Pune o foaie sub picior şi trasează conturul cu un creion ţinut perfect vertical, la 90 de grade faţă de podea. Dacă înclini creionul sub degete sau sub călcâi, mărimea pe care o măsori va fi mai mică decât în realitate. 

Cu o riglă, uneşte cel mai îndepărtat punct al călcâiului cu vârful celui mai lung deget (care poate fi degetul mare sau al doilea deget). 

La lungimea obtinuţă adaugă 0,5 - 0,8 cm dacă cel mic are până în 3 ani şi adaugă 1 cm dacă copilul are peste 4 ani. Dacă spaţiul rămas e mai mic de 0,5 cm, adidaşii sunt deja prea mici. Degetele se vor strânge în interior ca o gheară, ceea ce va afecta postura generală a corpului. 

La ce te uiţi când comanzi online adidaşi pentru copii?

adidasi baiat cu placa

Când cumperi pe internet nu poţi lua adidaşii în mână să-i îndoi, însă ceea ce poţi face e să te uiţi la poze şi să citeşti descrierea cu atenţie. De exemplu, uită-te la fotografia cu talpa piciorului (care atinge pământul). Dacă vezi linii transversale adânci tăiate în cauciuc, mai ales în partea din faţă, e semn că talpa se va îndoi natural cu piciorul copilului. 

Dă zoom pe fotografia adidaşilor văzuţi de sus. Partea din faţă ar trebui să fie rotunjită bine sau în formă de bot de raţă. Modele care se îngustează brusc la vârf pot provoca bătături. 

Un alt lucru pe care poţi să-l faci este să citeşti recenziile şi să alegi un magazin care vinde adidaşi originali, de calitate. 

Cu ce sistem de închidere să fie adidaşii pentru copii?

Dacă cel mic are până în 6 ani, poţi alege adidaşi care se închid cu arici. Copilul învață să se încalţe singur, deşi în timp velcro adună scame şi îşi pierde din aderenţă. Dacă copilul are între 4 şi 8 ani, poţi alege adidaşi cu şireturi elastice şi arici. Se încalţă uşor şi nu se dezleagă în mers. Şireturile clasice sunt recomandate pentru copii de la 7 - 8 ani pentru cea mai bună fixare medicală a piciorului în pantof. 

Adidaşi de calitate online

baiat cu placa si adidasi

Când cumperi adidaşi pentru copii, ar trebui să eviţi replicile şi asta nu doar pentru că materialele se pot deteriora în doar două săptămâni, ci şi pentru că talpa nu oferă deloc amortizare, ceea ce forţează articulaţiile copilului. 

Pentru a verifica dacă un adidas este de firmă, cauta după codul unic de identificare format din litere şi cifre. Producătorii serioşi menţionează acest cod în specificaţiile tehnice de pe site. Copiază codul şi caută apoi în Google Images. Dacă imaginile nu corespund perfect cu adidaşii de pe site-ul de unde vrei să-l cumperi, înseamnă că nu sunt originali. 

În magazinul nostru online toate produsele sunt de calitate şi vindem doar sneakers originali!

Preţul oferă un indiciu asupra calităţii adidaşilor. Dacă în mod normal o pereche de Air Force 1 pentru copii costă 350 - 400 lei, dar îi găseşti pe un site puţin cunoscut la 100 de lei, cel mai probabil nu sunt adidaşi originali.  

Când cumperi adidaşi online pentru copil, există tentaţia de a adăuga rapid cel mai frumos model la cea mai bună reducere. Ceea ce îţi recomandăm însă este să aloci suficient timp pentru a face o alegere bună. Comandă de pe un site de încredere, măsoară piciorul copilului aşa cum am descris mai sus şi alege o pereche de adidaşi de calitate pentru că în cele din urmă asta înseamnă să susţii dezvoltarea armonioasă a copilului (cu un mers sănătos, confortabil, cu o postură impecabilă).


 

Suport clienti Luni-Vineri 09-17

0750882837 contact@sneakerit.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!